Acasă » LIFE STYLE » Utile » Primăvară-n toată ţara sau ne mai amăgim o dată? Valorile incredibile care se vor înregistra mâine şi vineri în termometre!

Primăvară-n toată ţara sau ne mai amăgim o dată? Valorile incredibile care se vor înregistra mâine şi vineri în termometre!

De: Cancan 30/01/2013 | 16:37
Primăvară-n toată ţara sau ne mai amăgim o dată? Valorile incredibile care se vor înregistra mâine şi vineri în termometre!

Joi, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare şi vor fi precipitaţii pe arii extinse în nordul, centrul şi estul ţării şi locale în rest.

Valorile termice maxime vor fi cuprinse între 1 şi 12 grade, iar cele minime se vor situa între -6 şi -2 grade Celsius, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Temperaturile maxime care se vor înregistra la nivelul ţării vor fi cuprinse între 1 şi 12 grade şi minime între -6 şi 2 grade, potrivit Mediafax. Precipitaţiile înregistrate în această perioadă vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare la munte, mixte în Maramureş şi Transilvania, iar în celelalte zone vor predomina ploile. Vor mai fi condiţii de polei. Vântul va sufla tare în zona montană înaltă, unde va viscoli sau va spulbera zăpada şi va avea intensificări temporare şi în restul teritoriului, cu precădere în vest, sud şi centru, unde rafalele vor depăşi local 45 – 50 km/h.

ÎN BUCUREŞTI

Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 7 – 9 grade, iar cea minimă de -2. -1 grad.

VINERI

Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros în nordul şi în centrul ţării, unde vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, precum şi în zona de munte, unde vor predomina ninsorile. În celelalte zone cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi locale, ziua în sud şi est, iar noaptea în special în regiunile vestice. Vântul va continua să sufle tare pe crestele montane şi va avea intensificări locale, temporare şi în vestul, sudul şi centrul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

(D.B.)

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul de 100.000 de euro
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Horoscop săptămâna 17-23 mai 2024. Iubire, bani și noroc pe toate planurile pentru patru zodii
Horoscop săptămâna 17-23 mai 2024. Iubire, bani și noroc pe toate planurile pentru patru zodii
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în cafea, care avea un gust tot mai ciudat
Un bărbat a montat camere ascunse în bucătărie ca să vadă ce-i pune soția în...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robert Fico a reușit să vorbească pentru prima dată, după atentat, însă i s-a amânat operația! În ce stare se află, acum, premierul Slovaciei
Robert Fico a reușit să vorbească pentru prima dată, după atentat, însă i s-a amânat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu îmi mai dădea ghiozdanul să mă duc la școală. Mă trimitea cu punga.”
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul a spus tot adevărul, după plecarea celor trei chefi: „Se vede că...„
Ce nu s-a văzut la TV, în marea finală de la Chefi la cuțite! Câștigătorul...
Cuvântul din limba română pe care puțini îl pronunță sau îl scriu corect. Și tu îl folosești des în conversațiile de zi cu zi
Cuvântul din limba română pe care puțini îl pronunță sau îl scriu corect. Și tu...
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o plătești. Ce spune regulamentul, de fapt
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o plătești....
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Fetița Zurli dă cărțile pe față. Dureros ce a spus despre Mirela Retegan. E clar că a plecat cu scandal. ''Nu a fost ușor pentru mine''
Fetița Zurli dă cărțile pe față. Dureros ce a spus despre Mirela Retegan. E clar...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris...
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o condiție simplă
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o...
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cum vor fi monitorizate telefoanele. Informația face înconjurul lumii
Cine i-ar fi ajutat pe copiii criminali ai vrăjitoarei Sidonia să scape din pușcărie. Interlopii s-ar fi lăudat că au plătit o sumă uriașă, în euro
Cine i-ar fi ajutat pe copiii criminali ai vrăjitoarei Sidonia să scape din pușcărie. Interlopii...
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
Cum reușește Paula Seling să aibă un păr lung și strălucitor. Trucul la care apelează artista
Cum reușește Paula Seling să aibă un păr lung și strălucitor. Trucul la care apelează...
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Locul din România cu o arhitectură unică. Turiștii sunt fascinați: “Ceva deosebit”
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o recoltă bogată în grădină
Metoda simplă prin care obții o producție triplă de castraveți. Secretul pentru a avea o...
×